Corto Maltese 3. Departe, tot mai departe

Autor(i):Hugo Pratt

43.00 lei

Intamplarile lui Corto Maltese nu se adreseaza direct setei de aventura, cum, probabil, fac celelalte benzi desenate. ci, in mod mai subtil si neasteptat, nostalgiei dupa ceea ce, in orice aventura, pare sa fie cautarea originilor, a originarului – a acelui lucru din om de care se leaga intotdeauna inceputurile.

Livrare in: 4-7 zile lucratoare

Geografiile lui Corto Maltese sunt expresia nostalgiilor culturii europene. Pe hartile lui, atat ceea ce este imaginat, cat si ceea ce este copiat de pe hartile geografice trateaza continentele imaginate ca pe realitatea unei culturi uitate, iar cultura imaginata ca pe realitatea unei geografii acum descoperite. Ceea ce face ca in povestirile lui Corto Maltese imaginarul sa fie inseparabil de real, insa nu ca in fantasticul magic al lui Márquez, ci ca in fantasticul metafizic al lui Borges.

Intamplarile lui Corto Maltese nu se adreseaza direct setei de aventura, cum, probabil, fac celelalte benzi desenate. ci, in mod mai subtil si neasteptat, nostalgiei dupa ceea ce, in orice aventura, pare sa fie cautarea originilor, a originarului – a acelui lucru din om de care se leaga intotdeauna inceputurile. […]

Cand compune lumea lui Corto Maltese, linia desenului lui Pratt are un nu-stiu-ce misterios-nostalgic, o sugestie de mai-mult exprimat printr-o limitare voita la un doar-atat – un „doar-atat” al celui care fie stie, fie stie ca a stiut ca, in lumea ireversibilului si irepetabilului, nimic nu merge mai mult (rien ne va plus striga crupierii cand jocurile sunt deja facute). In acelasi fel, compozitiile lui grafice, atat de persuasive, in ciuda unor stangacii (ale corpurilor in miscare, uneori; ale neasemanarii unor chipuri, alteori; ale unor decoruri brusc pueril desenate, cateodata), degaja o extraordinara mireasma de autenticitate. Ea provine, desigur, din rafinamentul artistului: el uzeaza de primitivism, dar, mai presus de asta, autenticitatea vine din sugestia, intretinuta de desen, ca tot ce vedem apartine unui trecut al originilor, nu unui trecut al istoriei. (Horia-Roman Patapievici, fragment din prefata)

Cod produs: 978-606-8544-90-8
Categorii:,
Autor(i)

Editura

Aparitie

2018

Coperta

brosata

Format

21 × 28 cm

Pagini

128

Review-uri client

Nu exista inca review-uri.

Adauga un review la “Corto Maltese 3. Departe, tot mai departe”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *